Toti cei care folosesc sau au folosit vreodata un calculator in diversele sale forme (de la desktop la telefonul mobil) invata rapid un cuvant in limba engleza „default” adica „implicit”, respectiv alegerea pe care calculatorul (programatorul) o face implict pentru tine daca tu nu vrei sau nu stii sa faci una.

Aceasta situatie in care sistemul pe care il folosesti nu permite absenta alegerii, este de fapt foarte comuna si in sistemele vii unde daca tu nu faci o alegere, altcineva sau sistemul o face implicit pentru tine. Un astfel de sistem cu decizii implicite este si organismul uman (omul) si, prin extensie, sistemul social care este construit prin deciziile omului. Spre exemplu: decizia de a te naste nu iti apartine, insa decizia de a ramane in viata iti apartine si trebuie sa o iei de fiecare data cand decizi sa tragi aer in piept, sa bei apa sau sa te hranesti. Tocmai de aceea, decizia implicita a oricarui organism este moartea, ceea ce reprezinta un fel de mecanism de siguranta introdus in organismele vii de Marele Programator sau de Creatorul vietii.

Vedem ca omul poate avea iluzia ca poate scapa de raspunderea alegerii refuzand sa o faca, cand in realitate nu face decat sa aleaga sa lase sistemul sa decida. Desi e constient ca decizia implicita a sistemului este cel mai adesea moartea. Din acest punct de vedere societatea democratica este un sistem viu care se afla intr-o stare de echilibru dinamic care poate fi mentinut doar prin decizia colectiva si permanenta a majoritatii cetatenilor ei, sa o mentina in viata.

Odata ce majoritatea oamenilor renunta la efortul de a mentine echilibrul prin vot, sistemul va „decide” implicit pentru ei sa adopte o stare inferioara de echilibru, care este in general o forma aleatoare de totalitarism, de stanga sau de dreapta. La fel ca in cazul organismului individual, nu am ales noi sa ne nastem intr-o democratie. Insa putem alege sa o lasam implicit sa moara prin absenta noastra la vot, refuzand sa alegem explicit sa o mentinem in viata, prin prezenta noastra la vot.

Asadar viata, in general, omul si sistemul social pe care acesta il construieste, in particular, au o singura decizie implicita: moartea. Restul deciziilor sunt explicite, adica trebuie luate in mod activ si necesita ceea ce putem numi „puterea de a lua decizii” (pe scurt „puterea”) cu tot ceea ce implica aceasta putere. Decizia de a trai o luam cel mai adesea la nivel inconstient sau subconstient, rareori omul modern mai este pus sa decida constient in situatii de viata si de moarte.

Insa, aceasta stare e o exceptie in lumea vie si chiar in istoria omului. Ea a aparut de foarte putin timp. Daca omul nu a evolut foarte mult din punct de vedere biologic (genetic) inseamna ca aceasta stare privilegiata de pace si confort in viata omului modern se datoreaza evolutiei rapide a unui alt sistem sistem complex, sistemul social.

„Organismul social [memetic]” este specificat de meme la fel cum „organismul biologic [genetic]” este specificat de gene. Societatea si structurile sociale au aparut si evoluat pentru simplul motiv ca ofera o sansa mai buna omului sa ramana in viata si liber sa se implineasca ca individ. Tot asa cum genele specifica simultan si celula si organismul, memele specifica simultan si individul si societatea.

Istoric vorbind, evolutia memetica este mult mai rapida si mai spectaculoasa decat evolutia genetica, insa ca orice „organism genetic” si „organismele sociale [memetice]” (comunitatile umane) pot avea ca decizie implicita extinctia, deciza de a muri. Cu alte cuvinte societatea, comunitatea in care traim, necesita din partea noastra o decizie activa de a o pastra in viata si prin urmare „puterea de a lua decizii” cu tot ceea ce implica aceasta putere. La fel ca in cazul propriului sau organism si in cazul „organismului” social din care facem parte aceste decizii de a le mentine in viata sunt luate in general, inconstient, subconstient, constient sau de alte persoane.

Felul in care Puterea este exercitata si distribuita in societate duce in timp la formarea unor organisme sociale extrem de diferite. Democratiile participative reprezinta un caz particular de societate in care majoritatea participa la deciziile sociale. Acest lucru nu este trivial pentru ca puterea de a lua decizii presupune un grad ridicat de libertate, educatie si responsabilitate si nu este o competenta simplu de obtinut si mentinut.

La fel ca in cazul organismului individual, o decizie gresita la nivel social poate insemna diferenta dintre viata si moarte pentru tine, zeci, mii sau milioane de cetateni. Nu e de mirare ca pe masura ce complexitatea societatii creste, oamenii sunt tot mai putin dispusi sa participe la decizii si e motivul principal al esecului democratiilor antice.

Oamenii renunta cu usurinta la libertate de teama fata de consecintele deciziilor proprii si pentru promisiunea confortului. Iata de ce majoritatea oamenilor, chiar si in zilele noastre, aleg sa traiesca in societati totalitare, in care deciziile de viata si de moarte sunt luate de altii pentru ei.

Solutia moderna la problema democratiilor participative antice este democratia reprezentativa, cum este si cea din Romania, in care cetatenii nu participa la deciziile luate de minoritatea care detine Puterea, dar decid prin vot care este minoritatea (partidul) care va detine Puterea. Vedem asadar ca

partidele sunt doar „asociatii private de reprezentanti” care au dreptul legal de a solicita si primi Puterea de a administra Statul in numele comunitatii. Votul reprezinta in acest context „unitatea de decizie” („unitatea de valoare” in reteaua umana), efortul minim pe care fiecare cetatean trebuie sa il faca pentru a mentine democratia ca „organism social” in viata.

Pentru a intelege importanta votului putem sa revenim la analogia cu organismul biologic, care este in fond o societate de celule care depinde de aportul regulat de oxigen asigurat de hematii. Daca hematiile ar decide sa nu isi mai faca „datoria sociala” si participarea la oxigenare a celulelor care transporta oxigenul scade, nu ar rezulta imediat o problema. Pe masura insa ce tot mai multe celule decid sa nu mai participe la oxigenare, se instaleaza anemia si incep sa apara progresiv simptome de oboseala si slabiciune la nivelul intregului organism.

Daca acest procent scade sub 50% (hematocrit sub 25% pentru specialisti), organismul este in pericol iminent de moarte. Evident la nivelul organismului se manifesta simptomele lipsei cronice si mai apoi acute de oxigen si nu exista un indicator direct al „prezentei la oxigenare” a hematiilor. Vedem cum decizia implicita a hematiilor este moartea sistemului din care fac parte si fara de care nu pot supravietui la randul lor. Atunci cand organismul moare, moare si pentru hematiile responsabile si pentru cele iresponsabile.

Din fericire pentru noi, hematiile nu pot decide singure daca vor sau nu sa isi exercite responsabilitatea sociala si noi, ca societate ambulanta de celule ne putem bucura linistiti de viata, avand insa grija sa nu lasam in sange paraziti care sa distruga deliberat hematiile noastre pretioase. Nu la fel stau lucrurile in cazul democratiilor in care oamenii sunt liberi sa decida daca isi vor exercita responsabilitatea sociala de a vota.

Votul, la fel ca oxigenul, este o unitate de valoare ce trebuie transferata de la cetateni catre reprezentantii lor politici pentru ca democratia sa fie sanatoasa si societatea sa functioneze in parametrii optimi. Prin analogie memetica, putem spune ca votul asigura „oxigenarea” structurilor Puterii si putem folosi prezenta la vot intr-o societate democratica ca un indicator de sanatate sociala, la fel cum folosim procentul de hematii din sange (hematocritul) ca indicator de sanatate biologica. Analogia este cu atat mai puternica cu cat si in cazul votului scaderea sub 50% a procentului de participare la „oxigenarea” prin vot este un semnal de avarie extrema pentru organismul social in care acest fenomen apare.

Oricat de greu este de crezut, lipsa ta de la vot, indiferent cat de bine e justificata, are consecinte dramatice pentru sistemul social (organismul memetic) din care faci parte. Intr-o democratie libera sistemul interpreteaza absenta explicita de la vot ca un vot implicit pentru renuntarea la libertatea de a mai alege si optiunea pentru moartea democratiei.

Din fericire, intre cele 6 milioane de alegatori pasivi exista rezerve suficiente de oameni de buna credinta care nu isi doresc moartea tarii, ci doar indreptarea clasei politice. Avem nevoie doar de 1 milion de voturi in plus ca sa salvam tara din colaps democratic de unde si programul „Plus 1 pentru Romania”. La acest stadiu e important doar sa le atragem atentia ca au ales o cale gresita sa isi manifeste protestul prin „greva electorala” care nu face decat sa avantajeze minoritatile de rea credinta si ca fara votul lor suntem cu totii pierduti. Urgenta absoluta este sa resuscitam prin vot democratia care este in prag de moarte clinica si abia apoi sa cautam vinovatii si sa indreptam cauzele care ne-au adus in acest hal de degradare sociala.

In concluzie, alternativa inclusa implicit in absenta de la vot nu este stimularea aparitiei unor lideri si politicieni mai buni ci este moartea vietii democratice si inlocuirea sa cu dictatura, o forma inferioara de viata sociala. Tirania care se instaleaza acum in Romania nu este un accident si nu va trece de la sine tocmai pentru ca e instalata democratic prin votul implicit al celor 60% dintre alegatorii care aleg sa nu participe la oxigenarea prin vot a societatii democratice.

Octavian Jurma
Timisoara, 1 februarie 2019

Articol din seria: „Votul tau e mai important decat crezi”