Votul ca examen

Ce importanta are data de 10 noiembrie 2019 pentru noi?

Pai, hai sa vedem. Pentru asta, cred ca e de folos sa ne intoarcem un pic in trecutul apropiat. Au trecut aproape 6 luni de la alegerile din 26 mai 2019 (pentru europarlamentari) cand societatea civila s-a mobilizat, in mod neasteptat pentru unii, cu o prezenta la vot ce a depasit 50% din numarul total al celor cu drept de vot. Poate ca nu am realizat (realizam) magnitudinea acestui fenomen extrem de benefic pentru tara noastra. A doua zi, imediat dupa ce sondajele facute la iesirea de la urne au indicat rezultatele alegerilor, justitia, insufletita de semnalul romanilor, a luat o decizie importanta pentru ce avea sa se intample ulterior in Romania.

A fost un moment de sarbatoare, de solidaritate sociala, de victorie si de recastigare a increderii ca prin implicare la vot lucrurile se pot schimba. A fost un test care ne-a demonstrat ca prin participarea la viata cetatii in care traim putem sa dam un nou curs felului in care vrem sa traim in propria tara. Cred ca am trecut cu bine acest examen ca natiune dar apare pericolul unei relaxari, al unei ingamfari ce poate fi usor speculata de cei care nu urmaresc decat propriile interese si care vor sa se regrupeze pentru contraatac asa cum au facut-o si cu alte ocazii.

Care sunt cateva din armele folosite deja la care nu mai trebuie sa ”punem botul”:

  • minciuna sfruntata, spusa cu nonsalanta egalata poate doar de expresiile unora din popor; ”sa moara mama” sau ”sa-mi sara ochii din cap” daca nu e asa” (apel la naivitate)
  • zapacirea populatiei cu punerea pe tava a unor asa zisi candidati independenti (diluarea voturilor)
  • improscarea ca noroi a contracandidatilor – si ei sunt la fel (descurajarea participarii la vot)

Sunt si alte metode de manipulare in masa dar aici ma rezum doar la acestea. Noi trebuie doar sa continuam ce am inceput. Sa ne informam (evitam riscul manipularii) si sa ne exprimam prin vot.

Prin prezenta intr-un numar cat mai mare la urne, ne asiguram ca ne vaccinam impotriva lenei si indiferentei, ca evitam tirania si interesele mafiote, ca prevenim moartea celor dragi sau a unor copii nevinovati, ca pregatim o alta cale pentru noi si pentru copiii nostri. Am vazut ca se poate si se poate si in continuare.

Pentru asta ma prezint de fiecare data la vot. Nu pentru niste oameni care ma pot dezamagi si sunt pentru o vreme la putere ci pentru niste valori care depind de mine si de tine ca sa fie aparate!

Tu ce vei apara in 10 noiembrie?

foto: freepick.com

Cuvinte cheie: Eu cu cine votez?, vot

1 Comentariu

  • Publicat 8 Noiembrie 2019

    Elena Vatca

    La vot -o viață mai bună pentru noi ,pentru copii, pentru nepoți !
    Tara va fi mai bogată ,mai frumoasa ,sinergica .

Comentariile sunt inchise.