Cele 9 Semințe ale Anului Centenar (II)

Continuare de aici.

Sămânța Adevărului

Dacă eram elevi și eram prinși cu minciuna ni se scădea nota la purtare. Dacă suntem soți sau soții și suntem prinși cu minciuna riscăm chiar un divorț, cu efecte dintre cele mai grave pentru viitor. Dacă mințim la locul de muncă riscăm să ne pierdem slujba. Iar dacă avem o fimă și ne-am mințit clienții, furnizorii sau angajații riscăm să pierdem tot. Uitați-vă la scandalul DieselGate în care au intrat producători renumiți din industria auto și care au plătit și mai au de plătit sume colosale pentru faptul că și-au mințit clienții privind emisiile de noxe.

Toți avem această povară a adevărului că, dacă mințim, riscăm să pierdem de la simpla încredere și până la sume enorme. De aceea ne trăim viața în bună credință: încercăm pe cât posibil să spunem ce facem și să facem ce spunem cu onestitate și transparență.

Există însă două categorii de indivizi care pot minți cu nerușinare și nu pățesc aproape niciodată nimic: politicienii și cei care lucrează în media.

Minciuna politică a devenit normalitate, deși ea este o anormalitate cumplită. O parte din televiziuni ne mint cu nerușinare, ori ne spun doar adevăruri convenabile sau frânturi de adevăr, „uitând” să ne expună întregul context. Iar atunci când sunt prinși cu minciuna se victimizează și cer ajutorul celor pentru care mint, respectiv politicienii.

Efectele se văd dar se întorc ca un bumerang împotriva noastră: fie acceptăm minciuna și devenim activiștii ei, așa cum vedem fiecare în propriile familii, discuțiile în contradictoriu ducând de multe ori la rupturi incredibile a relațiilor, fie nu mai acceptăm minciuna și devenim atât de intransigenți încât ne desprindem de politică, chiar neparticipând la vot. Iar din acest refuz câștigă cei care au asigurat votul unei mase electorale captive.

Și atunci? Ce-i de făcut?

Startul este acela al exemplului personal: rămâneți sai intrați de bună voie sub povara adevărului. Spuneți ce faceți și țineți-vă de cuvântul dat. Pentru că nu poți cere altora să fie de bună credință iar noi nu.

Apoi scanați minciuna. Și arătați de fiecare dată reaua credință a celor care ne mint. Dacă sunt politicieni nu-i mai creditați cu votul vostru. Dacă sunt televiziuni, puteți sesiza instituțiile abilitate, chiar dacă cele mai multe sunt asevirte puterii mincinoase. Apoi refuzați să le mai aduceți în casă, schimbând canalul TV.

Așa că, la An Centenar, e musai să sădim semințele adevărului și al prețuirii acestuia. Să clădim în fiecare dintre noi imaginea unei persoane oneste, iar acolo unde muncim, a unei instituții cu oameni de bună credință sau a unei firme care pune preț pe adevăr.

Sămânța Civismului

Ne plângem în ședințele de partid, în întâlnirile civice, la discuțiile cu prietenii că nu mai există civism. Că deși se predă în școală de niște profesori plătiți să imprime simțul civic tinerilor, efectul este aproape zero.

Organizațiile civice recunosc și ele că este greu să găsească voluntari pentru acțiunile lor, ori sponsorizări, în timp ce guvernările de rea credință pun tot felul de piedici asociațiilor care activează în zona ONG. Aceasta este o realitate și, din păcate, bunul mers al societății necesită spiritul civic al unei mase mari de cetățeni care să acționeze și să reacționeze când este cazul.

Ce este de făcut?

Una dintre soluții este voucherul politic (VP).

In principiu, VP înseamnă eliminarea finanțării partidelor direct de la buget, prin alocări aleatorii și nemeritate, ca acum, făcute de către Autoritatea Electorala Permanentă. Și înlocuirea finanțării directe cu alocarea a 0,04 din PIB sub forma de vouchere anuale atribuite tuturor alegatorilor țării, pe care aceștia să le ofere partidelor, politicienilor sau alianțelor politice ca finanțare. După calculele mele inițiale, ar reveni cam 25 de lei / voucher.

Pe scurt VP înseamnă un fel de „bonuri de masă”, pe care toți votanții le primesc la început de an și pe care le pot depune fără restricție la sediul unui partid sau le pot oferi unui politician care și-a declarat la fisc meseria de politician.

Ce ar face un tânăr care primește un VP prin poștă?

  1. Il poate rupe, nemulțumit de politică. Este forma lui de protest, dar și o minimă implicare civică și politică. Banii din voucherul său nu se alocă nimănui, rezultând o economie la buget.
  2. Poate întreba pe cineva despre ce e vorba și ce poate face cu el. Aici începe informarea. Importantă este, evident, și sursa informării. Noi vom pune la dispoziția membrilor CONFORM rezultatele sondajelor făcute partidelor pe bază de bună credință și competență. Și vom avea inclusiv formatori de opinie în toată țara, formatori pe care tânărul îl poate întreba cum poate fi folosit eficient VP. Apoi va acționa, dar informat informat. Deci implicare plus informare.
  3. Tânărul este deja informat. Scanează printre prieteni și cunoștințe un număr suficient de mare cu care să constituie un grup de acțiune de genul:

„Draga primarule, doar o treime dintre gospodării au wc în casă. Restul nu. Uite aici 500 de vouchere cu condiția să introduci apă și canalizare în toată comuna. Ți le dăm. Dar dacă nu ai făcut nimic anul asta, la anul nu mai vezi niciun VP.”

Așadar implicare, informare plus acțiune. Iar Voucherul politic este doar o variantă.

Așa că, la An Centenar, e musai să sădim semințele implicării, fie prin educație, fie prin măsuri simple care să dea posibilitatea oricui să acționeze, să se informeze și să îi ajute și pe cei din jur să devină activi din punct de vedere civic sau politic.

Sămânța Edificării

Edificarea este actul de a construi o persoană, o firmă, o instituție sau chiar o regiune, ca imagine, în mintea celorlalți.

Pentru că nimeni nu se poate edifica pe sine (e de fapt laudă), cei mai mulți nu edificăm nimic în jurul nostru: nu ne edificăm părinții, copiii, instituția unde lucrăm, prietenii sau chiar țara. De cele mai multe ori alegem calea criticii, a bârfei, a denigrării, a negativismului cronic.

Sunt două modalități de a avea cea mai înaltă clădire din oraș: prima, să le dărâmi pe toate celelalte din jurul clădirii tale. A doua, să te apuci să construiești cea mai înaltă clădire din oraș. Iar a treia, să aduci cei mai buni experți care să-ți construiască cea mai frumoasă, cea mai trainică și cea mai înaltă clădire.

Dar și tu poți ajuta cu ceea ce ești și ce știi la ridicarea clădirii părinților tăi, a copiilor tăi, a firmei unde lucrezi sau a țării. Așa arată edificarea.

Vom avea prin acest proces un oraș cu clădiri frumoase, cu oameni înflorind, conectați la hrana pe care edificarea ne-o asigură tuturor. În locul unui loc plin de dărâmături, în care fiecare se chinuie să-și mai sprijine bruma de clădire în care ceilalți au tot dat cu ură și invidie, vom clădi o națiune în care sigur ne-ar face plăcere să trăim.

Așa că, la An Centenar, e musai să sădim semințele edificării, dându-ne posibilitatea de a abandona apărarea cu încrâncenare a propriei personalități, trecând în logica construirii împreună a uneia puternice, de a abandona psihoza urii și dărâmării, pentru bucuria construcției și a imaginii pe care vederea din vârf ne-o dă tuturor.

Continuarea aici.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.